Universitatea Craiova a pierdut cu 2-0 prima manşă a dublei cu Maribor, din turul 2 preliminar al Conference League, iar returul este programat joi, de la ora 20.00, pe „Ion Oblemenco”.
O singură dată în istoria sa a reuşit formaţia din Bănie să obţină calificarea în cupele europene, după ce a pierdut prima manşă cu 2-0. În turul 1 al Cupei Cupelor, ediţia 1985-1986, Ştiinţa reuşea s-o elimine pe AS Monaco, deşi cedase cu 2-0 în prima manşă, în Principat. Golurile lui Bellone şi Genghini de pe „Louis II” le confereau monegascilor un avantaj confortabil, dar pe „Centralul” din Bănie urmau să întâlnească o echipă extrem de determinată şi susţinută frenetic de peste 40.000 de spectatori. Avea să fie penultima mare calificare a Universităţii Craiova din istoria sa, dacă punem la socoteală şi eliminarea lui Galatasaray Istanbul, în următorul an.
La ora returului cu AS Monaco, Ştiinţa păstrase din perioada Maxima: portarul, Silviu Lung, cvartetul defensiv şi pe „Gheorghiţă” Geolgău, cel care avea să fie şi eroul calificării de pe „Central”, cu o dublă istorică. Cealaltă reuşită i-a aparţinut lui Marian Bîcu, dintr-un penalty obţinut de Pavel Badea.
Universitatea Craiova – AS Monaco 3-0 e pe locul 4 într-un top formulat în 2018 de France Fooitball al celor mai mari rușini suferite de fotbalul francez. „Meciul de la Craiova s-a jucat pe un câmp de cartofi cu 43.000 de spectatori ostili. Francezii erau mulțumiți cu apărarea, dar ideea n-a fost tocmai bună”, au scris cei de la France Football.
Ierarhia întocmită de revista care decernează „Balonul de Aur” era dominată de celebrul Barcelona – PSG 6-1, din 2017, când catalanii au obținut calificarea în sferturile Ligii Campionilor după ce au pierdut în prima manșă 0-4 la Paris. Auxerre – Tenerife 0-1, din 1993 şi Apollon Limassol – Nice 2-0 din 2013 sunt celelalte meciuri care completează „podiumul ruşinii” fotbalului francez la nivel de club.
În turul 2 al Cupei Cupelor ediţia 1985-1986, Universitatea Craiova avea să fie eliminată de echipa care urma să şi câştige trofeul, Dinamo Kiev, după 2-2 în Bănie şi 0-3 în capitala de acum a Ucrainei, care făcea parte atunci din URSS. Dinamo Kiev avea în teren celebra echipă formată de Valery Lobanovsky, în care jucau 2 „Baloane de Aur”, Blohin şi Belanov, dar şi alte staruri precum: Zavarov, Demianenko, Yaremchuk, Kuzneţov, Raţ, Besonov sau Baltacha. Cinci dintre ei plus Valery Lobanovsky aveau să devină în 1988 vicecampioni continentali cu URSS, pierzând finala Euro 1988 de la Munchen, cu Olanda, scor 0-2.
O remontada de dată recentă, dar de la 0-1, a bifat Universitatea Craiova acum doi ani, când oltenii s-au calificat în play-off-ul Conference League, după ce s-a impus cu 3-0 pe teren propriu cu Zorya Luhansk, ucrainenii câştigând cu 1-0 prima manşă, disputată pe teren neutru, în Polonia, la Lublin. La debutul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a Ştiinţei, alb-albaştrii se impuneau cu 3-0 în Bănie, prin golurile marcate de Raul Silva, Baiaram şi Bancu. Craiova n-avea să ajungă însă în grupe, fiind eliminată, la lovituri de departajare, de Hapoel Beer Sheva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER